realistic  /-lì-/  re|a|lis|tic  [AF]

  1. adi. che al è coerent cu la realtât, che al pues jessi reâl o che si somee cu la realtâti Vescui, tal lôr document, a ricognossin e a declarin che nol è realistic ipotizâ un tornâ al passât (Riedo Pup, Tornìn a fâ fieste)
    Sin. verisimil
  2. adi. che si fonde sui fats, che al cjale ae realtât concrete dai problemise vûl int positive, pratiche, cence mistichis di partît, cence pretesis di voltâ il mont cu la bachete de strie, cence fisimis ne nazionalistichis ne antinazionalistichis: a vuelin cerviei libars, serens, realistics (Josef Marchet, E cumò?); Sclâf al restà une vore mâl de rispueste dal partît. Di om realistic come che al jere al acetà pal moment la decision, ma al scrivè la dì dopo a di Cjaurià dôs letaris, e une tierce cualchi zornade plui tart (Adrian Cescje, Memoriis di politiche linguistiche)
    Sin. pragmatic , pragmatistic , pratic , positîf , concret
  3. adi. [TS] art, let. di artist o di opare artistiche, ispirât ae riproduzion fedêl de realtâttai prins agns o pituravi la biele figure compositive, che cualchidun mi dîs: "Orpo, no ti cognossevi cussì". La figure e jere plui complete e realistiche parcè che mi soi formât dopo de vuere tal moviment neorealistic (Gabriele Zanello, Poz: l'ultin morâr); Davide Maria Turoldo al zire il film "Gli ultimi", cuadri realistic di un Friûl contadin une vore lontan de dimension bucoliche e idealizade che e faseve une vore comut ai sorestants politics (Angelo Floramo, Cuintristorie dal Nûfcent 1960-1970)
  4. adi. [TS] filos. dal realisim filosofic, tant che corint de scolastiche che te valutazion dal probleme dai universâi e assegne une realtât obietive ai concets universâi
    1. dal realisim de filosofie moderne, che al ricognòs une esistence intrinsiche dal ogjet de cognossince, in mût indipendent de ativitât cognossitive, in contraposizion cul idealisim