pragmatic  /-mà-/  prag|ma|tic  [CO]

  1. adi., s.m. che, cui che al va daûr de maniere plui svelte e eficiente par otignî un risultâto varessin di prontâsi e di capî che dâ acet in maniere struturade a cheste int nol è un at di debilece boniste, ma al è anzit une forme di realisim. E i furlans, che a son int pragmatiche, a varessin di capîlu ben (Walter Tomada, Une vie furlane par frontâ la imigrazion)
  2. adi. ling. che al à a ce fâ cui ûs e cui efiets dai segnsi aspiets semantics, chei pragmatics, chei morfosintatics e chei fonologjics integrâts (Alessandra Burelli, Il furlan te scuele de autonomie)