rancûr  ran|cûr  [CO]

  1. s.m. sintiment di ostilitât indurante che al derive di un tuart patît e no perdonâtal jere cuiet, sence impression, sence rancûrs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); barufis, divisions, causis in preture, palanchis mangjadis cui avocats, cjasis disfatis, robe lade a tocs, rancûrs, svindics e miserie (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Sin. ruze , rusin
    Var. rancôr
    Cfr. smare , marum