micul /mì-/ mi|cul [BF]
-
adi.
piçul e debil:
micul, discudulât, cui cjavei grîs, / la muse di un tomât, el nâs infûr, / al leve gobo, strissinant i pîts, / di vile in vile cul carnîr daûr (Pieri Corvat, Un puor vecjo)
Cfr. piçul , scrissinît , scachît - av. viôt mighe : o podês tirâ fûr ce cjarte che o volês; ma nol baste micul par jessi proprietaris (Francesc Placerean, La nestre storie); al je simpri alc di fâ, chi dentri, micul come intai films (Massimo Govetto, Bire su Pluton)