meti man    [BF]

  1. loc.v. tocjâ o cjapâChest cavalîr mo al veve non Finaus. Finaus al voleve che Fioravanti i lassàs a lui la frutate. Fioravanti no, Finaus sì, a metin man aes armis. E li ti combaterin de buinore fin a la sere (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); al veve scuindût, al pâr di un farc, lis sôs pirulis tun cjanton dal casset; ogni sere lis veve contadis, par sei sigûr che nissun al ves metût man (Franca Mainardis, Aiar di cjase)
    Sin. meti lis mans
  2. loc.v. intervignî, fâ alc, soredut par comedâadulà sono i umign nestris che e puedin meti man, cun cussience, cun preparazion e cun responsabilitât a dutis lis cuistions […] che a van disberdeadis? (Josef Marchet, Fûr cui che i tocje); stant ai conseis che i veve dât so pari, al veve scomençât a meti man te cjase (Roberto Ongaro, Cretevierte)
    Sin. meti lis mans
Components: Proverbis:
  • dulà che ducj met man, nuie riman