manovre  /-ò-/  ma|no|vre  [AF]

  1. s.f. complès di moviments che a domandin un ciert impegn o abilitât, che a compuartin une cierte dificoltât, par rivâ a un ciert obietîfal dispeà il spolert, che al sbrissà a planc a planc su lis breis dal cjaruç. Al scugnì fâ mil manovris par tirâlu jù, e po lassâlu li tal curtîl, spietant che cualchidun i des une man a puartâlu disore (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
    Sin. moviment
    1. azion par meti un veicul intune cierte posizion, par zirâlu e sim.il sofêr, cu lis sôs manovris par puartâle fûr di li, al faseve simpri piês sgarfant cumieris che a vevin glotude mieze ruede (Alan Brusini, Come tai romançs)
  2. s.f. [TS] milit. moviment di trupis, par esercitazion o par cjapâ une cierte disposizion tatichea vignivin i soldâts a fâ lis manovris a Vendâs (Alan Brusini, Par stradis lungjis); i Sovietics, spaurîts pe manovre NATO "Able Archer", a vessin alertât i bombardîrs nucleârs (Checo Tam, Un cjasâl, une vuere nucleâr)
  3. s.f. (fig.) iniziative, in gjenar complicade o dificile o delicade o platade, par rivâ a un ciert finsi po mai crodi se l'ispetôr al varès pandût alc des sôs manovris e des sôs piçulis scuviertis (Roberto Ongaro, Cretevierte); o vin simpri fevelât clâr e sclet, o vin cirût di smascarâ lis manovris pôc netis (Josef Marchet, Esam di cussience)
    Sin. moviment , smaneç , truc1 , zîr
  4. s.f. azion politiche o aministrative cun efiets su belanç e competencisil Guvier al discuteve de manovre economiche cu la idee di sierâ lis Provinciis sot dai 300 mil abitants (Walter Tomada, Isontino? No, Friûl orientâl)
Proverbis:
  • il mont al è dut une manovre