malcuietece  /-tè-/  mal|cu|ie|te|ce  [CO]

  1. s.f. cundizion di cui o di ce che nol è cuiet, che nol è calmjê e sintive la dibisugne di scjamâ su cualchidun la sô malcuietece (Maria Forte, Mabile la Lunghine); la maravee si miscliçave cuntune ponte di malcuietece (Gianni Gregoricchio, Delchi)
    Sin. incuietudin , incuietece
    Cfr. gnervôs , gnervosisim , ansie