incuietece  /-tè-/  in|cu|ie|te|ce  [BF]

  1. s.f. cundizion di cui o di ce che nol è cuiet, che nol è calmla gnot e veve come une sorte di incuietece. Si sintive un vuacâ di cjans, lontan e restîf (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
    Sin. incuietudin , malcuietece
    Cfr. gnervôs , gnervosisim , ansie