logât
lo|gât
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt logâ
, viôt logâsi
-
adi.
che al à une cierte posizion tal spazi, o in câs ancje tal timp, tun ordin logjic e v.i.:
si metè a spietâlu, sentât tun taulinut, difûr dal cafè che al jere logât di chê altre bande de strade (Roberto Ongaro, Cretevierte)
Sin. metût
, plaçât
-
adi.
che al è a stâ o a durmî tun lûc:
il nestri amì DJ Caralitanus nus ven incuintri: al è bielzà di une dì logât te pension (Checo Tam, La maree nere)
-
in particolâr di trupis o comunitâts, che e àn la lôr base o che a son a stâ intun lûc:
"Ce biel scuadron, che al è chel che al è logât a Plasencis." "Ce ben metûts chei soldâts" (Pieri Somede dai Marcs, Une conference di padre Gemelli)