intorgulî
in|tor|gu|lî
[CO]
-
v.tr.
fâ deventâ torgul, fâ che alc nol sedi plui limpi, trasparent:
si inzegnavin a dâ di man al sbordon par intorgulî la aghe dongje la vuate (Maria Forte, Il vivi al è chel rangjâsi)
Sin. intorgolâ
, fluscâ
, inturbiâ
, inturbidî
Cfr. ofegâ
-
v.tr.
(fig.)
fâ cjapâ un caratar negatîf platât o profont:
o fâs di mancul de ereditât e cussì no sarès obleade a contâi dut a Rico e a intorgulîi la vite (Roberto Ongaro, Il muc)
Sin. intorgolâ1
, inturbidî
, scurî
, fluscâ
, inturbiâ
