intorcolât  in|tor|co|lât  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt intorcolâ , viôt intorcolâsi
  2. adi. fat sù su se stessi imagjinavin l’Unfiar come une cjase cui mûrs fats di madracs intorcolâts (Sandri Di Suald, Tarvos e i Longobarts)
    Sin. fat sù , incolaçât , intorteât
    1. che al à une forme o une direzion che a fasin voltsil paîs al veve, come simpri, dôs musis: une moderne, scjassose, fate di vilutis ben tareçadis sui zardins petenâts; chê atre antighe, suturne, grise, cu lis stradutis intorcoladis par jenfri (Nadia Pauluzzo, Gjiografie pierdude)
  3. adi. (fig.) caraterizât di complessitât, complicazion, dificoltâta taiâ il grop intorcolât dal nestri rapuart, mi veve furnît jutori il fat che o scugnivi decidimi a dâ i ultins esams e a parecjâ la tesi (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. ingredeât , intorteât , ingropât