intorcolât  in|tor|co|lât  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt intorcolâ , viôt intorcolâsi
    Var. intorgolât2
  2. adi. fat sù su se stes:  si imagjinavin l'Unfiar come une cjase cui mûrs fats di madracs intorcolâts (Sandri Di Suald, Tarvos e i Longobarts)
    Sin. fat sù , incolaçât , intorteât
    1. che al à une forme o une direzion che a fasin volts:  il paîs al veve, come simpri, dôs musis: une moderne, scjassose, fate di vilutis ben tareçadis sui zardins petenâts; chê atre antighe, suturne, grise, cu lis stradutis intorcoladis par jenfri (Nadia Pauluzzo, Gjiografie pierdude)
  3. adi. (fig.) caraterizât di complessitât, complicazion, dificoltât:  a taiâ il grop intorcolât dal nestri rapuart, mi veve furnît jutori il fat che o scugnivi decidimi a dâ i ultins esams e a parecjâ la tesi (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. ingredeât , intorteât , ingropât
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl