intelet  /-èt/  in|te|let  [CO]

  1. s.m. facoltât, capacitât e aplicazion dal pensâ, dal resonâlis nestris grandis sieltis, la femine, il lavôr che o fasarìn par dute la vite, no lis fasìn cul cjâf e cul intelet, ma pluitost cul istint profont (Carlo Sgorlon, Il dolfin); chei tâi invece che da la natura no vevin ripuartât il don dei muscui di fiar ma del intelet che al resona, doprarin par la lôr conservazion invece de la fuarça l'inzen (Federigo Comelli, Il me paîs); dâ vite al comerci e al intelet (Pieri Çorut, I trê Bolzans)
    Sin. ment , inteligjence , reson