induvinacul  /-à-/  in|du|vi|na|cul  [BF]

  1. s.m. cui che al predîs o al cîr di predî l'avignîche anzit, propit par chel [pal fat di jessi vuarp], al fos une sorte di induvinacul, che al rivàs a lei tal pinsîr (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
    Sin. induvin , divinacul , induvinadôr
    Var. indivinacul
  2. s.m. domande fate in forme misteriose o in forme di filastrocjeal jere dabon di suspietâ che al fos su la strade buine che e puartave ae soluzion dal induvinacul (Renzo Balzan, Toler e la strie)
    Sin. induvinin , induvinel , induvinele
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl