induvinacul
/-à-/
in|du|vi|na|cul
[BF]
-
s.m.
cui che al predîs o al cîr di predî l'avignî:
che anzit, propit par chel [pal fat di jessi vuarp], al fos une sorte di induvinacul, che al rivàs a lei tal pinsîr (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
Sin. induvin
, divinacul
, induvinadôr
Var. indivinacul
-
s.m.
domande fate in forme misteriose o in forme di filastrocje:
al jere dabon di suspietâ che al fos su la strade buine che e puartave ae soluzion dal induvinacul (Renzo Balzan, Toler e la strie)
Sin. induvinin
, induvinel
, induvinele