inçuchî in|çu|chî [CO]
-
v.tr.
fâ pierdi la inteligjence, la presince mentâl:
la bire, buine par sglonfâ la panze, / par inçuchî la ment (Pieri Çorut, La mode);
[la Nene] e scrusignave il mutîf di chel mâl mistereôs che la inçuchive, ma la Ulive, scuasit, si inritave (Maria Forte, La tiere di Lansing);
al torne fûr il soreli che al inçuchìs (Vico Bressan, Cîl e aghe)
Sin. instupidî , sturnî , inçucjâ , inçussî
Var. inçochî
