impilotâ
im|pi|lo|tâ
[CO]
-
v.tr.
(ancje fig.)
ferî, sbusâ cuntun pilot o cuntune altre arme lungje e spiçade:
dal furbaç / Polinestor soi stât impilotât / di saetis e po ca soterât (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
Cfr. sbusâ
, impirâ
, strapassâ
, trapassâ
-
v.tr.
[TS]
gastr.
sbusâ un toc di cjar e jemplâ lis busis cun ardiel e droghis:
cui voleve impilotâmi, / cui di me fâ tant svuacet; / cui voleve masanâmi, / cui sul spêt come un cavret, / cui butâmi in çançarelis / e cui cuet su lis gridelis (Toni Broili, Il lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1847)