imbrunî  im|bru|nî  [CO]

  1. v.intr. in gjenar impers., vignî scûr par vie che il soreli al va a mont e si svicine la gnota jerin za lis cinc passadis e al tacave a imbrunî (Roberto Ongaro, Cretevierte)
    Sin. scurî , vignî scûr , vignî gnot , scurîsi , brunî , brunîsi
    Cfr. imbrunîsi , imbrunâsi
    1. s.m. moment de zornade che al ven scûr par vie che il soreli al va a mont e si svicine la gnote cuant tornaiso? e cuant tornaiso par chi? / doman di sere, prime dal imbrunî (Popolâr, Sul puint di Braulins); al ere rivât insin al puint, che al ere za sul imbrunî (Giovanni Gortani, La sbigule - Une gnot tun broili)
  2. v.tr. [TS] tecn., metal. tratâ un metal cun sostancis chimichis che a prevegnin il rusin e che i dan un colôr scûr
    Sin. brunî