gangarâ gan|ga|râ [CO]
-
v.intr.
(ancje fig.)
tremâ, vê sgrisui di frêt o di pôre:
no si lamentave, ancje se e gangarave di frêt (Maria Forte, Cjase di Dalban);
ca al è grîs in cîl e in tiare, / ca si tos e si sbosee, / te criùre si gangare; / ma ce gust mo che al nevee (Pieri Mation, La favite);
pensant di sei ae fin, / lis ints a gangararin, intal viodi / pontâts al nestri mâl / nûi, aiar e saetis (Meni Ucel, Il Strolic furlan pal 1975)
Sin. tremâ , sgrisulâsi , sgrisulâ , tremolâ