tremâ  tre|mâ  [FO]

  1. v.intr. vê vibrazions o sgrisuial veve une vôs che a tremavin i veris e e trindulave la clocje cuant che al cjantave (Meni Ucel, Messe a straoris); al jere sentât in bande, blanc in muse come un peçot e tremant tant che une fuee di pôl (Pieri Menis, Il fi de Rosse); al vieli i tremavin lis mans (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
    Sin. tremolâ
    Var. trimâ , tramâ2
    Cfr. vibrâ , sgrisulâ , sgrisulâsi
    1. de vôs, vignî fûr cun inciertecis, massime par vie de comozion, de pôre e v.i.la int e veve pôre, la vôs dai viei e tremave, i fantats a vevin i voi lusints (Dino Virgili, Il cûr te tiare)
Proverbis:
  • e treme la code dal mus, ma no cole mai
  • miôr sudâ che no tremâ