galandin  /-ìn/  ga|lan|din  [CO]

  1. adi., s.m. che, cui che al à aspiet e manieris elegantis, finis, creançosis, atentis ae mode, ancje in maniere sfuarçade par sedusipipinis galandinis / che cul cjapiel e sence / fasin la riverence / come lis sioris grandis (Enrico Fruch, I zugatui); tu fasis il galandin cu lis fantatis (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); lis chelaris a san stâ cui umign, sai tegnin dongje; ma chê lôr manierute sigure e galandine, chel aiar furbacjot di intindûts cui aventôrs di simpri, al dislontane i fruts di siums intune sugjizion imbredeade (Dino Virgili, Sabide di fruts)
    Cfr. civilin , spucet , moscardin , lecardin , galant