lecardin  /-ìn/  le|car|din  [CO]

  1. s.m., adi. che, cui che al à manieris finis e che i ten a imparêsi ben, par fâsi viodi e par sedusijê si jere metude pardabon cuntun francês, un lecardin che al jere cualchi mês che i faseve lis bielis (Agnul di Spere, Frêt)
    Sin. galandin
  2. s.m., adi. che, cui che al à passion di mangjâ robis buinis, soredut preparazions rafinadisgolôs e lecardins a son subit daspò [tal Infier di Dante]: i prins a vivin scoreâts de ploie, mentri che i seconts si rivoltin tal pantan (Dore da la lenghe in bore, Furlans: popul di Sants, di Poetis e...)
    Sin. golôs