ficjâ
fi|cjâ
[CO]
-
v.tr.
meti cun fuarce, fâ jentrâ cun fuarce:
al de un sieron ae puarte e i ficjà tant di clostri par didentri (Luigi Gortani, La invidiose);
al tirave dongje cualchi ramaç sec e lu ficjave tal zei che Rita i veve imprestât (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
Sin. meti
, parâ
, sgnacâ
, cjaçâ
-
v.tr.
dâ o fâ vê alc di brut, violent, negatîf o pôc preseât:
chel franc fals che mi vevin ficjât in zûc jal [ai] ficjât al boletinâr dal teatro (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
Sin. sgnacâ
, sbolognâ
