esigjence  /-èn-/  e|si|gjen|ce  [AF]

  1. s.f. ce che al covente par cdn. o par alc, par fâ alc, par rivâ a un ciert risultât e v.i.l'ordenament autonomistic regjonâl tes formis che la Costituent e intint di dâ a dutis lis regjons, nol presente garanziis di sodisfâ par nuie aes lôr esigjencis (Josef Marchet, Friûl orientâl e autonomie regjonâl); la stesse esigjence di une Universitât e je madressude in Friûl tal nestri timp, massime dopo il taramot, cuant che come mai prime i Furlans e àn riscjât di piardisi come popul (Gian Carlo Menis, La Universitât in Friûl)
    Sin. bisugn , bisugne , dibisugn , necessitât , dibisugne
    Var. esigjenzie
  2. s.f. il domandâ tant, il volê vê tantal veve finalmentri cjatât di vore: nuie di speciâl, si intint; dome che lavorent intune burete di borc Sant Lazar, indulà che a capitavin clients di pocje esigjence (Gianni Gregoricchio, Delchi)
    Cfr. pretese