dumiesteâ
du|mies|te|â
[CO]
-
v.tr.
[CO, TS]
biol.
fâ che une specie animâl o vegjetâl si compuarti cemût che e vûl la specie umane, cun adataments dal compuartament e in gjenar ancje morfologjics e in câs gjenetics:
la piore […] si pense che e sedi stade dumiesteade za tor dal 7.000 p. di C. (Andrea Pessina, Gaetano Vinciguerra, La preistorie in Friûl)
Var. domesteâ
, domiesteâ
, dismiesteâ
, gnesteâ
-
v.tr.
fâ deventâ mugnestri, fâ che un animâl si someti al comant des personis:
al veve dumiesteât "Bianco", un biel purcit che i lave simpri daûr come un cjanut (Giancarlo Missoni, Coleto e l'Abât)
Sin. domeâ
, domâ
, mugnestrâ
Var. dismiesteâ
-
v.tr.
fâ che cdn. al deventi sometût, ubidient o plui ubidient o dolç di caratar:
Francesc a àn rivât a dumiesteâlu, almancul tes agjiografiis tradizionâls, ancje se al jere su la strade de eresie (Antoni Beline, Trilogjie tormentade)
Sin. pleâ
, mugnestrâ
, domeâ
, domâ