discuvierzisi  /-èr-/  dis|cu|vier|zi|si  [CO]

  1. v.pron.intr., v.pron.tr. gjavâsi di intor alc che al cuvierç, al siere, al tapone e v.i.Ricart si discuvierç il cjâf. Grant, cui cjavei bionts e luncs, i voi clârs (Diego Navarria, La crepe)
    Sin. scuvierzi , distaponâ , vierzi
    Var. discuvrîsi , discuierzisi
  2. v.pron.intr., v.pron.tr. metisi in cundizion di podê jessi viodût, capît, cognossût
    Sin. scuvierzisi , distaponâsi , vierzisi
    1. metisi in cundizion di no vê protezion, di no jessi sigûr
  3. v.pron.intr., v.pron.tr. capî, cognossi, deventâ cussient di alc di se stes o cun mutualitâtsi jere discuviart di brâf rimessâr che al jere, dissegnadôr (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl