discuvierzisi
/-èr-/
dis|cu|vier|zi|si
[CO]
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
gjavâsi di intor alc che al cuvierç, al siere, al tapone e v.i.:
Ricart si discuvierç il cjâf. Grant, cui cjavei bionts e luncs, i voi clârs (Diego Navarria, La crepe)
Sin. scuvierzi
, distaponâ
, vierzi
Var. discuvrîsi
, discuierzisi
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
metisi in cundizion di podê jessi viodût, capît, cognossût
Sin. scuvierzisi
, distaponâsi
, vierzisi
-
metisi in cundizion di no vê protezion, di no jessi sigûr
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
capî, cognossi, deventâ cussient di alc di se stes o cun mutualitât:
si jere discuviart di brâf rimessâr che al jere, dissegnadôr (Eugjeni Marcuç, Liende a Sant Zuan)