cuçâsi
cu|çâ|si
[CO]
-
v.pron.intr.
dal cjan, o in câs di altris bestiis, metisi jù e stâ cuiet:
al mi è simpri fedêl intel so afiet, / e mi sarà fedêl fin a la muart, / co soi malât, si cuce sot il jet, / e al mi scomence subit a vaî (Pieri Çorut, Il mio cjan)
-
v.pron.intr.
di persone, pleâsi injù, soredut metintsi sentât o scuasi sentât:
si cuçave sot de barconele dal fogolâr par scoltâ, di Invier, il sunsûr dal aiar (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
Sin. crofâsi
, scrofâsi
, scrufuiâsi
, covâsi
, cufâsi
, cufulâsi
, cufulîsi
, cugulîsi
, scufâsi
, cuacjâsi
-
v.pron.intr.
(fig.)
lâ tal jet, lâ a durmî:
«Cheste je fiere» al dîs: «Eh sì, mi pâr… / e propri di chê buine!» Po, a stenton, / al rive a lâ a cuçâsi […] (Fabio Galliussi, Un a la volte)
Sin. butâsi
, pognisi