cufulîsi
cu|fu|lî|si
[CO]
-
v.pron.intr.
di cdn., pleâsi injù, soredut metintsi sentât o scuasi sentât o di bestie, metisi par tiere o intun puest parât in maniere di cjapâ pôc spazi:
si cufulive jù cu lis mans sot lis ganassis e i comedons poiâts sui zenoi (Carlo Tolazzi, Il nivel de aghe);
un trop di passaris, plenis di fan, che a saltuçavin e si cufulivin jenfri i ramaçs, a stavin in spiete (Maria Chiara Visintin, Il pin dal nono)
Sin. scrufuiâsi
, scrofâsi
, crofâsi
, cufâsi
, cufulâsi
, cugulîsi
, scufâsi
, cuacjâsi
, covâsi
, cuçâsi