cragnôs  cra|gnôs  [AF]

  1. adi. une vore sporc, no net, no lavâtvedran discolç e maltapât, la barete cragnose sul cjâf (Alan Brusini, Come tai romançs); si stevo netant las mans cuntun peçot za cragnôs di so, gjavantsi il vueli e spiant las sôs mans plenos di tais e di cai (Fulvio ReddKaa Romanin, Geologicamente impossibile)
    Sin. carognôs , contôs , disgustôs , impacjucât , lort , maldert , malmont , potacjôs , scuintiât , soç , sporc , stomeôs , bisont
  2. adi. (fig.) une vore negatîf intun cualsisei aspiet, spec. di moralitât, onestât, cualitât, creance e v.i.la vite no varès podût jessi cragnose cun lui (Gianni Gregoricchio, Trê feminis); al scugnive restâ in cjase a cjalâ pai veris chel timp cragnôs che al dislideve lis zornadis te sô agarole grise (Roberto Ongaro, Cretevierte)
    Sin. carognôs , stomeôs , soç , vergognôs , indecent
  3. adi., s.m. che, cui che al cîr di sparagnâ massee cjol une butilie interie, no! no stâ fâ il cragnôs (Laurin Zuan Nardin, Il cop)
    Sin. tenôs , cragnin