comareç
/-èç/
co|ma|reç
[CO]
-
s.m.
cjatade di plui feminis in confidence tra di lôr:
lis viodi [lis striis], a fuarce di lamps che si intint, a balâ, a corisi daûr, a lâ in comareç insume (Dolfo Zorzut, El nanul e la fie dal mulinâr)
-
s.m.
cjacarâ di tantis feminis insiemi e sunsûr fat di tantis feminis che a tabain:
tornâ a viodi inmò i claps e lis sentis sui pats des puartis o sui puartons di strade pai comareçs des seris di Istât (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
-
s.m.
cjacare di comaris, cjacare che e va ator di bocje in bocje, soredut indiscrete e magari ancje triste:
culì nissun al à di jentrâ, no vuei comareçs, peteçs, no vuei intrics, pericui, maldicencis (Pieri Somede dai Marcs, Ursule)
Sin. peteç
, peçot
, cjacare