coleghe  /-lè-/  co|le|ghe  [AF]

  1. s.m. cui che al fâs il stes lavôr, che si lavore insiemi cun lui o che al fâs la stesse profession, o che al parten ae stesse categorie, ancje se no si lavore insiemisi meteve a lavorâ disvoiât intun cjanton, bugant a otante; i siei coleghis lu lassavin stâ: lu cognossevin masse ben par impaçâsi cun lui cuant che al veve la sgrimie (Amedeo Giacomini, Tal ospedâl); "O levi a dâ ripetizions ai fruts" e la sô muse e tornave a cjapâ colôr. "Ah, e insegne. Alore o sin coleghis" (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj)
    Sin. compagn , compagn di vore
  2. s.m. (fig., ancje scherç.) cui che al pues jessi calcolât in relazion cun cdn. altri, par carateristichis in comun, par vie di colaborazion, amistât e v.i.par dî la veretât, ancje l'Invier si jere stufât di chê situazion e nol fidave la ore che la sô coleghe [la Vierte] e vignìs a dâi un pôc di solêf (Franca Mainardis, Un bosc cence colôrs)
    Sin. amì , amigo , copari