colâ jù    [BF]

  1. loc.v. cun chês stessis acezions di colâ, in câs cun valôr di plui intensitâtchel zovin al jere su lis undis e trê cuarts par lâ. Un trâf in bore dal puiûl i veve colâti jù su la schene, lu ja scotât tun mût, Diu nus judi! (Dolfo Zorzut, No je plui vive); al restà fer ancjemò, cjareçantsi chê sô biele barbe nere cu la diestre fine e delicade che tremave un freghenin, intant che la çampe che strenzeve il pinel, e colave jù, muarte, dilunc de tonie (Zuan Lurinçon, La Madalene); [chei de basse Italie] a imbussulin sù lis nestris fantatis, e chês si instupidissin e po e colin jù come dordinis su le viscjade (Pieri Somede dai Marcs, La buteghe dal barbîr)
    Sin. vignî jù , colâ1
Components: