clemence  /-èn-/  cle|men|ce  [CO]

  1. s.f. disponibilitât a capî, a no jessi sevêr, a perdonâUs prei, o mio Signôr, a judicâmi / cun dute la clemence: / no stait, Zudis divin, a condanâmi / cun severe sentence (Zuan Batiste Galeri, Il furlan a messe); "Jo no ai plui podê, done Lucrezie, che lu racomandi ae clemence dal Tribunâl Provinciâl…" (Alviero Negro, Int di masnade)
    Var. clemenzie
    Cfr. bontât , pietât , misericordie , dûl
  2. s.f. (fig.) cundizion o cualitât di ce che nol fâs dam o che nol fâs patîe veramenti in chê stason beada / rît il bosc, rît il prât: la sô clemença / fâs che ad ogni or la tiara inamorada / vadi afetant la gjenitâl semença (Zuan Josef Busiç, La Gjeorgjica di Virgjili)