cjarece1  /-è-/  cja|re|ce  [AF]

  1. s.f. dimostrazion di afiet, fate tocjant lizêr cu la manZuan al poià ancjemò une cjarece sul cjâf dal frut po si invià par lâ sù a durmî (Maria Forte, La tiere di Lansing); al vierç la puarte de «zardinete» par fâ une cjarece al cjan e po si sente, mieç dentri e mieç difûr, impiant un sigaret (Pieri Somede dai Marcs, Ta la ombre dal santuari)
    Sin. cjarinade
    1. (fig.) azion lizere, delicade, ancje di elements inanimâts, che si fâs sintî su la piel si butarin dentri da la aghe vistûts come che a jerin, a sintîsi chê aghe in dut il cuarp, a sintî cun dut il cuarp la cjarece dolce de «lôr» aghe (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); nissune monede no rivave a paiâ la lûs di chê aghe verde di pôi, ni la cjarece frescje de jerbe dai rivâi (Maria Forte, La cjase dal Murat)
      Sin. cjarinade , cjarineç
    2. (antifr., iron.) colp violent dât cu la man"Tip! Tap! No si vin fat capî avonde! E alore vie cuntune altre cjarece!" (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)
      Sin. pataf , man , pugn