centrâ  cen|trâ  [AF]

  1. v.tr. cjapâ un bersai tal mieçi canons, intant, su lis monts dulintor, a tiravin colp daûr colp, cence soste, cirint di centrâ dipuesits e stradis (Pieri Menis, Cemût che o soi restât caporâl); un camion todesc plen di munizions al ven centrât in plen (Alan Brusini, Amîs come prime)
    Sin. becâ , cjapâ
    1. (fig.) rivâ a un obietîfal sucêt che no si crodi ai segnâi che a contin i malâts e alore no si rive a centrâ il risultât (Carli Morandin, Interviste a Attilio Maseri)
    2. (fig.) capî o induvinâ une cuistion, une soluzion, une rispueste e v.i.il scritôr Hans Kitzmüller, reladôr de convigne, al à centrât in plen il concet etnoantropologjic, prime che gjeografic, dal Lusinç, di Gurize e dal Friûl di Soreli jevât (Musicologi, Lovisoni: musiche e aghis)
  2. v.tr. meti, fissâ, ecuilibrâ e v.i. rispiet a un pont centrâlcentrâ un cuadri te suaze
    Sin. incentrâ
    1. indreçâ e mantignî indreçât suntun obietîfdeficit di atenzion. No si rive a centrâ la atenzion su ce che nus sucêt o suntune persone (Franc Fari, Il cjâf dai furlans)
  3. v.tr. (impropr., tal.) vê a ce fâ, viôt jentrâ «Ce centrial chest cumò?» (Francesca Gregoricchio, La dentiere pierdude)