candît  can|dît  [CO]

  1. p.pass., adi. viôt candî , viôt candîsi
  2. adi. caraterizât di mancjance di aghe, di umiditâte corè te vitrine a ciri il ramaçut di ulîf, impolvarât e candît, che dome a tocjâlu lis fueis a vignivin vie (Jolanda Mazzon, Di là de rêt)
    Sin. sec , sut , secjât , suiât , incandît
  3. s.m. di vegjetâl che si mangje, soredut de scuarce di ciertis pomis, tratât cun sirop in mût che il zucar al ridusi la cuantitât di aghe disponibile e cussì al favorissi la conservazionsi tache metint in muel te aghe cjalde, cuntune sedon di rum, la scusse di naranç candide e la ue calabrie (Margherita Timeus, Weinachtenstollen (pan dolç di Nadâl ae todescje))
    1. tocut di vegjetâl, soredut scuarce di pome tant che naranç, cedri, mandarin e v.i., che si disidrate e si conserve midiant de azion dal zucar di un siropcrocants, licuirizie, candîts sicilians (Luigi Ciceri, La fieste dai uciei)