buzar  /bù-/  bu|zar  [BF]

  1. adi., s.m. (pop.) che o cui che si dediche al ses anâl, in gjenar cence il significât origjinâl, tant che apelatîf ofensîf o negatîf gjenerico jes di Pordenon par fa doi pas / e subit culì abàs / viôt chel buzar di Amôr, / che in maniis di cjamese, in libertât / come se al fos di Istat, / […] / sgliciave a la vuarbe su la glace (Pieri Çorut, Amôr su la glace a Pordenon); si steve li la sere tor la taule / a tichignâ chê benedete piere / cun mê massarie Luzie, puare diaule. / E tic e tic, la buzare, / e bat e grate e fruie, / no vignive une lusigne / e si restave a scûr (Emilio Nardini, Lis predicjis dal plevan di Sant Jacum)
    Sin. fotût , sborât , buzarât , putan , buzaron , buson , sbuson
  2. s.m. frut piçul e scachît o persone piçule e scachidecui varès dit che chel buzar al ves vût di fâjale a chel bocon di pandolo!? (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. cacit , mieze creature