brigâ bri|gâ [CO]
-
v.intr.
impegnâsi par rivâ a un obietîf, ancje in maniere no dal dut corete, oneste, etiche e v.i.:
il barbe i soi afârs ju brigave ducj tes ostariis (Alan Brusini, Un dai pôcs);
il leader socialist e premier cence maiorance, Pedro Sanchez, al à brigât par che il so partît al fos al guvier di bessôl cu la poie esterne de drete liberâl nazionaliste di Ciutadanos (Marc Stolf, Il Tsunami democratic catalan e la confusion in Spagne)
Sin. broiâ
Cfr. cjossolâ , messedâ