bredul /brè-/ bre|dul [CO]
-
s.m.
sente, in gjenar basse, cence schenâl e cence braçâi, cuntune o trê o cuatri gjambis:
Svualdine, la massarie anzianote, e finive di distrigâ i lavôrs po si sentave ancje jê, suntun bredul, a scussâ fasûi o a specolâ sorc (Maria Forte, Cjase di Dalban);
la femine e cjolè un bredul e si sentà dongje di lui (Renzo Balzan, Tomâs al cîr la veretât)
Sin. scagn , scagnut
Cfr. scabel