borgade  /-à-/  bor|ga|de  [AF]

  1. s.f. piçul borc in campagne o in mont, fat dome di pocjis cjasischê altre dì o soi stât a Turniçons, indulà che e je stade metude in vore la prime piere de gleseute che la borgade e à volontât di fâ (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); il mont al era risint e vert cu li borgadi sapontadi di pa li clevi, cu la aga da la Miduna che a sa la sinteva balinâ via frescja (Novella Cantarutti, "Uta, Ututa improntiti")
    Cfr. borc , paîs , vile
    1. int che e je a vivi in chel piçul borcdute la borgade e fevelave dal fi di Ane Tovin (Pieri Menis, Un macet di sanmartinis)
Proverbis:
  • cui che nol à cjasade nol à borgade