befutût  be|fu|tût  [BF]

  1. s.m. (pop.) bec fotût, ancje tant che ofese gjeneriche avonde fuarteoltra di chist al dismovè un pinsêr / in pûr assai, che al fos un befutût, / e di foti, podint, sta sô muiêr (Eusebi Stele, Un zelôs vîs di caz volê impidî)
    Sin. bastart , carogne , fotût , sborât , maledet , maçât