batele  /-tè-/  ba|te|le  [CO, TS]

  1. s.f. mar. barcje, pal solit cun doi rems e cul fonts plac, par podê lâ dulà che la aghe no je tant fondecu la batele di un pescjadôr maranês cjatât tun cason di canelis, a son daûr a lâ sù pe Ziline (Diego Navarria, La crepe)