nâf  nâf  [AF]

  1. s.f. barcje avonde grande, ancje a motôr, pal traspuart materiâl e personâlondis ator di lui e aiar fresc e cocâi che a svolavin, a scortavin la nâf, velis blancjis cuintri il blu dal cîl (Checo Tam, La vuere di Checo); il bataion "Glemone" al fo imbarcjât su la nâf "Galilea". Un silûr inglês le mandà sot (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. barcje , navîl , batel , batele
  2. s.f. viôt nâf spaziâl la nâf e stave cumò passant dongje de Lune (Checo Tam, Sense)
    Sin. astronâf
  3. s.f. [BF, TS] arch. spazi longjitudinâl che al derive de sudivision di un ambient plui grant, pal solit une glesie, cun colonis o pilastris o sim.la navade di mieç plui spaziose e je clamade nâf maiôr (Bepi Agostinis, Storie de art in Friûl)
Proverbis:
  • al è miôr paron di siessule che no famei di nâf