baracon1
/-òn/
ba|ra|con
[CO]
-
s.m.
(incr.)
barache grande
-
s.m.
barache cun robe di vendi o di mangjâ in fieris o marcjâts:
la citât e jere nere di int. La place centrâl, cuadrade, e jere plene di barachis e baracons (Pieri Menis, Une letare par Bepo);
in place al jere il breâr pes funzions e pe musiche e, subit in bande, il baracon pe pescje (Antoni Beline, Pre Pitin)
Sin. bancarele
Cfr. bancut
, bancuç
, bancarele
, barachin
-
struture provisorie di divierse sorte cun zûcs e divertiments in fieris o fiestis:
o jeri ai baracons di Sante Catarine cun altris cuatri miei amîs (AAVV, Sul florî)
-
s.m.
(fig.)
organizazion o struture complicade, che e funzione pôc, in câs ancje corote:
salvâ il baracon statâl (Antoni Beline, Tignî dûr)
Sin. barache