barachin
/-ìn/
ba|ra|chin
[CO]
-
s.m.
(dimin.)
barache piçule:
a Casere Pâl Grant, barachis e barachins, restâts tant timp sepulîts sot de coltre blancje, si mostravin tal soreli (Pieri Menis, La glesiute dai alpins)
-
s.m.
banc provisori cuviert in fieris o marcjâts o in altris iniziativis:
i barachins de sagre (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
cuant che al vierç il barachin de pescje, no tu lu distachis di li (Bete di Spere, Bestiari da lis fiestis di paîs)
Sin. bancarele
Cfr. bancut
, bancuç