avualâ  a|vua|lâ  [CO]

  1. v.tr. fâ deventâ avuâl, plan, slis, gjavâ disnivei o iregolaritâtsdâi sot a avualâ la tiere (Elio Bartolini, Alan Brusini, All'alba la pianura)
    Sin. vualivâ , splanâ
  2. v.tr. fâ deventâ compagnnêf che e avuale tiare e cîl (Alan Brusini, Par stradis lungjis)