zuiatolâ  zu|ia|to|lâ  [CO]

  1. v.intr. zuiâ in sens gjeneric, scherçâ, passâ il timp in maniere legreal coreve a zuiatolâ cu la mularie su la rive dal sfueat (Arturo Feruglio, La cjarte bolade); i jere colât il voli su la gjatute di Rose che e zuiatolave cuntun alc di lusint (Roberto Ongaro, Il pecjât di Mosè)
    Sin. zuiâ , zugulâ
    Var. zugatolâ , zuiatulâ , zugatulâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl