zugulâ zu|gu|lâ [CO]
-
v.intr.
zuiâ in sens gjeneric, scherçâ, passâ il timp in maniere legre:
e solets in compagnie / zugulavin dì e gnot / cumò vadin in montagne, / cumò vie par chel stradon, / cumò jù par la campagne (Toni Broili, La cjadude di Adam)
Sin. zuiâ , zuiatolâ- (fig.) ancje di alc di inanimât, movisi in maniere che e fâs ligrie o che e somee legre: [il riûl] al va platât / zugulant sot i sterps là che al discor (Pieri Mation, Il riûl)