zugulâ  zu|gu|lâ  [CO]

  1. v.intr. zuiâ in sens gjeneric, scherçâ, passâ il timp in maniere legree solets in compagnie / zugulavin dì e gnot / cumò vadin in montagne, / cumò vie par chel stradon, / cumò jù par la campagne (Toni Broili, La cjadude di Adam)
    Sin. zuiâ , zuiatolâ
    1. (fig.) ancje di alc di inanimât, movisi in maniere che e fâs ligrie o che e somee legre[il riûl] al va platât / zugulant sot i sterps là che al discor (Pieri Mation, Il riûl)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl