vincite
/vì-/
vin|ci|te
[CO]
-
s.f.
risultât positîf intun confront, intune contese, ancje intun conflit:
chê «vincite» [te cause in tribunâl] e pesà plui di dut sul Toni. "Se no jeri jo, tu ti lassavis meti tal sac… omenon come che tu someavis… Coconono!" (Maria Forte, Mabile la Lunghine);
Moceni al leiè il telegram de vincite di Agordat [citât concuistade in Eritree] (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. vitorie
Cfr. sucès
-
s.f.
il vinci un premi, soredut intun concors, intun zûc, intune scomesse e v.i., e il premi vinçût:
cuant che un al vinceve pardabon [te tombule], al lave sul palc e dopo il control un de comission i consegnave la vincite, intant che la bande e tacave une sunadute pal fortunât (Lucian Verone, Tombule in Zardin Grant)