vagabondâ va|ga|bon|dâ [CO]
-
v.intr.
lâ ator cence une destinazion precise, soredut cence vivi intun puest fis e cence vê un lavôr fis:
un puest favolôs, finalmentri intivât, dulà che o jeri rivât dopo un timp une vore lunc passât a cirî e a vagabondâ (Carlo Sgorlon, Il dolfin);
al vagabondà pes monts, par trê dîs cence mangjâ, dut sturnît, fûr di se (Roberto Ongaro, Il muc)
Sin. clopâ , lâ ator , torzeâ , torzeonâ , vagolâ