turion
/-òn/
tu|ri|on
[CO, TS]
-
s.m.
arch., stor.
tor di fortificazion alte e gruesse, in particolâr in riferiment a chê che e je la part plui sigure di un cjistiel:
la fuarteça di Maran cu lis sôs muraiis e i soi turions plantâts dentri al font de la imensa laguna (Federigo Comelli, Il me paîs);
jara passât just un an che Varnieri veva bandonât il cjascjel. Smeralda jara sul turion a spietâlu… (Ranieri Mario Cossâr, La storia di Smeralda e di Varnieri);
[il cjistiel di Cjassà] si lu viôt, cui siei turions, a man çampe de strade da Tresesin a Tarcint (Bepo Marion, Il cjiscjel di Cjassà)
Cfr. tor2
, torate
-
s.m.
inz.
struture costruide suntune rive par limitâ o fermâ la corint di une aghe