trucâ2
tru|câ
[CO]
-
v.tr.
fâ biel o cambiâ l'aspiet cun cosmetics:
o scugnivi fâ di dut [pal spetacul teatrâl]: insegnâ, corezi, fâ lis parts, sugjerî, trucâ, preparâ lis senis (Pieri Somede dai Marcs, In teatro)
-
v.tr.
(fig.)
cambiâ alc o influî su alc in maniere disoneste, cul imbroi:
e truchin i risultâts otignûts, no par tristerie, ma par necessitât (Anonim, Difamazion militâr - Patrie dal Friûl, XV, 21-22)
Sin. justâ
, cumbinâ
-
v.tr.
modificâ un aparât par vê prestazions miôr:
mateâ cul motorin par trucâlu (Bete di Spere, Tornade al futûr)
Sin. elaborâ
